De data aceasta, am condus un atelier de desen cu elevii. Am jucat mai multe jocuri de desen și am experimentat cu diferite tipuri de desen, cum ar fi portrete, peisaje și abstracte. Ei au încercat să își exprime emoțiile folosind diferite tehnici și au învățat cum să descrie sentimentele în desenele lor.

Pentru această expoziție, am decis să creez o pictură care să descrie modul în care evreii se străduiesc să depășească trecutul și să meargă mai departe în ciuda rasismului și antisemitismului cu care se confruntă. Ei continuă să își păstreze identitatea și să ne arate adevărata lor moștenire.

La început, mi-a fost teamă să lucrez cu elevi cu deficiențe de vedere, mai ales că voiam să desenez cu ei. Dar s-a dovedit că le place să deseneze și vor să învețe mai multe despre asta. Deși a existat o barieră lingvistică, mi-a plăcut cât de curioși și entuziasmați au fost.

Prin această experiență, am învățat despre suferințele pe care le-au îndurat evreii în acea perioadă de timp și despre consecințele actuale. Acest subiect este sensibil și dificil de abordat. Atunci când lucrăm pe astfel de teme, trebuie să fim atenți să nu afectăm neintenționat persoanele implicate și să nu le umilim. Suntem cu toții oameni, iar a fi om necesită empatie, compasiune și respect pentru ceilalți care ar putea să nu fie ca noi, dar, în cele din urmă, toți suntem la fel.

Indiferent de credința pe care o avem, toți facem parte din această umanitate. Ca întotdeauna, punerea în lumină a subiectelor importante și sensibilizarea prin artă pot face o diferență semnificativă în modul în care oamenii percep lucrurile.

Trebuie să recunosc că acest muzeu alternativ JEMOM m-a provocat într-un mod în care niciun alt proiect nu a făcut-o, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Inițial, m-am simțit dezorientată și pierdută, neștiind cum să abordez un subiect atât de sensibil cu demnitate și respect, explorându-mi totodată creativitatea și depășindu-mi zona de confort.

După ce am lucrat îndeaproape cu elevii de la Liceul special Moldova în timpul primei etape, am decis să îmi canalizez emoțiile într-o instalație. Nu am vrut doar să joc interpretarea mea a evenimentelor; am vrut ca spectatorii să devină adevărații protagoniști.

Pentru mine, rememorarea Holocaustului nu înseamnă doar rememorarea trecutului; înseamnă să mă întreb de ce au avut loc și continuă să aibă loc astfel de atrocități. Cred că oricine în viață poate fi atât victimă, cât și opresor, sau chiar indiferent. Ținând cont de acest lucru, instalația mea este o călătorie experiențială care încurajează spectatorii să se identifice cu fiecare dintre aceste roluri și, în cele din urmă, să-și pună la îndoială propria poziție în societate.

În prima noastră lecție introductivă, le-am cerut elevilor să scrie o poezie despre Holocaust. Apoi am compus o poezie împreună cu elevii care au ales atelierul de muzică și am înregistrat-o ca pe un cântec. A fost o experiență extraordinară.

Proiectul pe care l-am pregătit pentru această expoziție a fost cântecul pe care l-am compus împreună cu elevii. Mai întâi, vom viziona cu toții videoclipul acestui cântec și vom asculta muzica. Apoi, voi cânta la vioară „Jewish Life” de Ernest Bloch, un compozitor de muzică clasică de origine evreiască.

A fost o experiență minunată pentru mine, pe care nu o voi uita niciodată. Am cunoscut copii foarte talentați și am reușit să creăm un produs frumos într-un timp mult mai scurt decât de obicei. A fost incredibil. Știu că mulți evrei au fost afectați de Holocaust în această zonă. Pregătirea emoțională pentru această expoziție nu a fost ușoară.

De-a lungul istoriei, puterea și aroganța umanității au distrus întotdeauna lumea. Milioane de oameni nevinovați și-au pierdut viața din cauza a ceea ce erau. Această perioadă întunecată a umanității nu trebuie uitată pentru a nu se mai repeta niciodată. Astfel de muzee sunt întotdeauna foarte valoroase.

Ele oferă o modalitate alternativă de răspândire a cunoștințelor și a înțelegerii. Nu am nicio îndoială că acest muzeu va deveni și mai bun odată cu adăugarea mai multor amintiri, experiențe și studii în viitor.

Când am început să lucrăm la acest proiect, m-am simțit pierdută pentru că eram conștientă că oferirea de ateliere elevilor pe un subiect care stârnește multe emoții negative implică o complexitate mai mare. De asemenea, a fost prima dată când am avut ocazia să lucrez cu adolescenți cu nevoi speciale și am simțit nevoia să mă informez și să mă formez cu ajutorul cuiva.

Consider că persoanele cu dizabilități nu ar trebui să aibă responsabilitatea de a le explica celor care interacționează cu ele cum trebuie să facă acest lucru. Societatea ar trebui să fie incluzivă și să creeze cetățeni conștienți, iar eu am înțeles că acest lucru nu se întâmplă în prezent. În ciuda acestui fapt, am simțit o mare energie pozitivă în timpul atelierului. Elevii au participat activ la activități și și-au exprimat emoțiile prin desenele lor. Dificultatea pe care am perceput-o inițial cu privire la subiect s-a diminuat pe parcursul procesului.

Proiectul final a constat într-o pictură murală al cărei subiect este o școală care prețuiește și are grijă de identitatea fiecărui elev în parte, prevenind astfel repetarea în viitor a discriminării și a crimelor motivate de ură precum cele suferite de evreii din Târgu Frumos. Întregul proiect a fost inspirat de desenele pe care elevii le-au realizat în timpul atelierului și de misiunea școlii.

Școala este reprezentată de o clădire, dar are în interiorul ei o lume care include cerul, soarele și natura, reprezentând creativitatea, o perspectivă diferită asupra spațiului și grija pentru mediu.

Norul care învăluie școala este un simbol al unui loc sigur, protejat, iar plantele reprezintă creșterea, încrederea și ajutorul reciproc. Chipul care iese din umbră simbolizează găsirea propriei identități, iar formele din jurul său sunt reprezentate de reprezentările abstracte ale elevilor despre fericire. Aceste forme sunt toate diferite, dar coexistă în armonie, simbolizând unicitatea fiecărui individ și înțelegerea.

Pânza pe care am creat-o are ca subiect in- diferența și superficialitatea societății față de situațiile contemporane similare, într-un fel, ororilor pe care poporul evreu le-a suferit la mijlocul anilor 1900. În centru, se află o operă de artă care reprezintă durerea de a-ți fi negată identitatea.

Unii oameni o observă și o comentează, dar nu își dau seama că ei înșiși se află în interiorul aceleiași opere de artă: o lume în care oamenii încă suferă și mor din acest motiv, fără ca cineva să se intereseze activ de ei. În acest fel, chiar și utilizatorii reali ai operei sunt implicați în același mecanism. Lângă tablou se află niște pensule care îi invită să picteze și să-și imagineze o realitate diferită.

Astăzi, avem ocazia să aflăm despre durerea pe care au simțit-o evreii și nu ar trebui să o irosim prin a nu încerca să schimbăm realitatea actuală. Titlul pânzei este „Folosiți-mi durerea”.

În viitorul acestui muzeu, îmi imaginez o experiență care poate aduce o schimbare reală.

Pentru munca de la școala din Moldova, am colaborat cu Sara. Am făcut diferite ateliere cu elevii în jurul ideii de a crea un audiobook, inclusiv unul axat pe povestire și altul pe înregistrarea sunetelor.

Pentru acest proiect muzeal, nu am de gând să fac un produs personal separat de atelierele cu studenții și colaborarea mea cu Sara. În acest moment, lucrez la scrierea poveștii cărții audio inspirată de munca din atelier, iar după aceea va urma înregistrarea.

Lucrul cu studenții a fost uneori dificil, dar ei au fost cu adevărat drăguți și entuziasmați. A fost dificil să găsim activități uneori, deoarece nu aveam experiență de lucru cu studenți nevăzători și nu totul se putea face la fel. Totuși, cu puțină improvizație și elevii ajutându-se unii pe alții, am făcut-o să funcționeze.

Înainte de acest proiect, nu știam nimic despre viața evreiască din Târgu Frumos și nici despre regiune în general. Primele lucruri pe care le-am învățat au fost despre Pogrom și trenurile morții când am vizitat muzeul din Iași. Mai târziu, am aflat și că aici au mai locuit mulți evrei și că erau cinci sinagogi, ceea ce a fost surprinzător și impresionant. De asemenea, am învățat mai multe despre cultura și tradițiile evreiești în general.

M-am luptat cu lipsa timpului de pregătire și cu teama de a „face ceva greșit” atunci când lucram la acest proiect muzeal. Confruntarea cu evenimente istorice reale și cu o religie și o cultură care încă există și sunt discriminate chiar și astăzi face ca este important să nu denaturați faptele sau să nu cauzați daune suplimentare. Mi-ar fi plăcut ocazia de a lucra cu istorici sau membri ai comunității evreiești pentru a atenua această frică. Cu toate acestea, simt că audiobook-ul poate fi un produs uimitor, deoarece imaginează viața evreiască din Târgu Frumos de astăzi într-un univers alternativ.

Acest lucru face posibil să spunem o poveste mai pozitivă și ne oferă mai multă libertate artistică. Cu toate acestea, sper să găsesc cititori (sau ascultători) sensibili evrei pentru a mă asigura că portretizarea nu este inexactă sau ofensatoare.

Antisemitismul și discriminarea nu au început și nici nu s-au încheiat cu Holocaustul. Trebuie să continuăm să luptăm cu ea și să învățăm din trecutul nostru, astfel încât să nu mai fie niciodată atât de rău. Cred că acest muzeu poate face o muncă cu adevărat importantă în predarea atât despre viața evreiască uitată de la Târgu, cât și despre persecuția și violența din partea României, care trebuie recunoscute.

În prezent, Târgu Frumos nu are locuitori evrei. În timp ce ei reprezentau o mare parte a populației la începutul secolului al XX-lea, din cauza Holocaustului, numărul lor a scăzut. Au fost fie trimiși în lagăre de muncă, fie uciși, fie au fugit din zonă. Cei care au rămas sau s-au întors mai târziu au ales să emigreze, iar ultima înmormântare la cimitirul evreiesc a avut loc în 1977. Dar dacă nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat?

Cum ar fi azi comunitatea evreiască din Târgu Frumos dacă nu ar fi suferit persecuții sau emigrare forțată?

Am lucrat patru zile cu elevii liceului Moldova la teatru fizic. Deși am avut un număr mic de elevi, am realizat o mulțime de exerciții energizante și jocuri teatrale. Lucrul în grup a fost cea mai ușoară parte pentru ei, deoarece știu deja să colaboreze, să fie de ajutor unul altuia și să rămână mereu uniți. În acele patru zile, am creat un spațiu sigur și o chimie între noi pentru a încerca să învățăm și să-i împingem din zonele lor de confort. Din păcate, nu am avut suficient timp cu ei pentru a crea ceva împreună, dar sunt sigur că aceste patru zile i-au învățat ceva valoros, așa cum au făcut pentru mine.

Proiectul meu personal este un spectacol live inspirat de Holocaust și de modul în care acesta ne afectează viețile și astăzi. Este ca un cerc pe care nimeni nu-l poate rupe, iar singura modalitate de a opri sau de a rupe acest ciclu este să te întorci și să previi în primul rând acest lucru groaznic să se întâmple. Nu mi-a fost ușor la început, dar odată ce am început să lucrez cu elevii și să-i cunosc mai bine, mi-am dat seama că eu am învățat de la ei. Ei sunt cei mai entuziaști și cei mai deschisi tineri cu care am lucrat vreodată și sunt un exemplu adevărat al citatului „a fi diferit înseamnă a fi unic”.

Deși am multe informații despre comunitatea evreiască, nu știam nimic despre ce s-a întâmplat la Târgu Frumos înainte să vin aici. Acest lucru nu m-a surprins prea mult pentru că știu că au trecut prin multă suferință.

În timpul experienței mele cu elevii de la școală, mi-am dat seama că ei nu știau nimic despre istoria comunității evreiești. Noi am fost cei care le-am povestit despre asta, așa că acest muzeu va fi o sursă deschisă de informații despre istoria evreilor.

Am creat un atelier de povestiri în jurul ideii „Cum ar fi viața comunității evreiești din Târgu Frumos dacă al Doilea Război Mondial nu s-ar fi întâmplat niciodată?” Scopul acestei activități a fost acela de a crea o fonoteca cu scopul de a produce o carte audio, prin inventarea unui personaj fictiv care să ne ofere cheile pentru a ne imagina evoluția vieții evreiești în România.

Lucrând cu copiii, mi-am dat seama că sunt foarte creativi și au un mare talent pentru a crea sunete și muzică.

Pentru această ediție a muzeului în aer liber JEMOM Jewish Memorial mi-a venit ideea principală a proiectului, precum și logo-ul și acest catalog. A fost nevoie de mult timp pentru a găsi legătura dintre tema proiectului, colaborarea cu Școala Liceul Special Moldova și crearea identității proiectului din punct de vedere artistic.

Lucrul cu copiii cu nevoi speciale a fost o provocare pentru mine, deoarece aveam multe întrebări la început. Dar zi de zi, mi-am dat seama că sunt exact ca ceilalți copii. Îmi amintesc că m-am pierdut pe coridoarele lungi ale școlii și am căutat ajutorul elevilor pentru a mă ghida către destinație. Acești studenți sunt foarte talentați și au o perspectivă de succes. Am învățat de la ei cum să înțeleg Braille, cum să joc fotbal complet orb și importanța limbajului tactil.

Am aflat că acum 75 de ani, pe 9 octombrie 1941, a început deportarea evreilor din România. Înainte de aceasta, populația evreiască din România era foarte mare, atât de mult încât existau documente care indicau că în regiune existau cinci sinagogi. Comunitatea evreiască a avut o influență asupra comunității românești. La nivel personal, am învățat și importanța de a discuta acest subiect în sălile de clasă, întrucât există o profundă ignoranță a istoriei care ne precede. Principala mea provocare a fost să creez o legătură între tema muzeului și activitățile cu copiii. Pentru a aborda subiectul dintr-un punct de vedere care să genereze interes pentru copii și să fie, de asemenea, o experiență semnificativă în viața lor, am încercat să introduc câteva jocuri tradiționale evreiești, rețete de gătit care aveau asemănări cu bucătăria românească și să creez un produs final care ar putea fi exportate către biblioteci și alte instituții. Așa s-a născut audiobook-ul nostru.

Îmi doresc să învățăm din trecut și cu informații din prezent pentru a schimba viitorul. Îmi imaginez viitorul acestui muzeu cu un frumos spațiu memorial care prezintă toate victimele Holocaustului, un parc frumos plin de viață cu copaci luxurianți și pietre funerare care onorează viețile tuturor celor care au suferit.